Vă transmitem comunicatul de presă semnat de Prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, ce are ca subiect atacarea în instanță ca nelegală a unei Hotărâri a Consilului Judetean.
Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: Argeșenii trebuie să fie consultați în deciziile județului! Am atacat în instanță hotărârea Consiliului Județean Argeș privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pentru 2024. Banii publici trebuie alocați și cheltuiți în mod transparent!
Susțin un mod transparent de a face administrație. Este vorba despre respectarea legii. E momentul ca toți cei cu funcții de conducere, putere de decizie să învețe să respecte legea la virgulă. Banii județului sunt banii argeșenilor, nu ai unui partid sau ai altcuiva. Ei trebuie cheltuiți transparent, iar alocarea către localități să se facă după niste criterii clare, obiective.
Acesta a fost motivul pentru care Instituția Prefectului județului Argeș a atacat în instanță hotărârea Consiliului Județean Argeș privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pentru 2024. Nu a fost respectată procedura legală privind asigurarea transparenței decizionale. Este de neacceptat modul în care oameni cu putere decizională în Argeș încă vor ca locuitorii județului să joace după cum li se cântă. Ca prefect, nu pot fi de acord! Procesul bugetar trebuie să fie deschis și transparent! Este momentul ca oamenii să știe și să își spună părerea despre cum și pe ce sunt cheltuiți banii publici.
Nu a fost nicăieri, în spațiul public o dezbatere reală asupra proiectului de hotărâre. Nu au fost prezentate nici criteriile care au stat la baza alegerilor făcute când au fost împărțiți banii către localități. Înseamnă că argeșenii trebuie să îi creadă pe cuvânt pe cei care au împărțit sumele, că așa a fost cel mai bine?! Țin să menționez că nu au primit bani toate unitățile administrativ-teritoriale! Argeșenii trebuie să fie pe picior de egalitate când vine vorba de șanse la dezvoltare și cei care locuiesc în localități fără investiții trebuie să știe de ce comuna lor, orașul lor, nu primește bani. De asemenea, este normal ca reprezentanții primăriilor cărora nu le-au fost repartizate sume de bani să știe dacă nu au fundamentat corect solicitarea, dacă a fost vorba despre o eroare făcută de ei. Altfel, pare doar o dorință politică și aș vrea să se termine cu acest mod de a administra banii care nu aparțin unui partid politic, ci locuitorilor județului Argeș.
Conform dispozițiilor articolului 7 din Legea nr. 52/2003, autoritatea publică are obligația de a înștiința populația, de a cere opinii cetățenilor despre proiectele de acte normative pe care intenționează să le adopte. Nerespectarea prevederilor atrage, de drept, nelegalitatea.