COMUNICAT DE PRESĂ

Instituția Prefectului Argeș informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astfel, polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Vă amintim că puteți sesiza și dumneavoastră neregulile în ceea ce privește aplicarea măsurilor de protecție sanitară la linia telefonică TELVERDE- 0800800165. În același timp, Instituția Prefectului face apel către argeșeni să respecte cu strictețe regulile de protecție sanitară: purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței fizice și igiena mâinilor.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 362 de persoane aflate în izolare. Totodată, au fost controlate 28 de societăți comerciale, 202 persoane legitimate și 125 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 4 amenzi, în valoare de 3500 lei și 4 avertismente, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.

Pompierii argeșeni au verificat 9 societăți comerciale și 253 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 10 au fost surprinse că nu respectau masurile de protecție individuală în spații închise. Reprezentanții ISU Argeș au aplicat o amendă în valoare de 500 lei și nouă avertismente.

Este posibil ca imaginea să conţină: oameni stând jos şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi în aer liber, text care spune „TRANSPORT POLIȚIA”
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi interior