INSPECTORUL ȘEF AL ISU ARGEȘ: “SUNT PERSOANE CARE NEAGĂ EXISTENȚA VIRUSULUI”

Inspectorul șef al ISU Argeș, Bogdan Olar, a prezentat marți, la conferința de presă organizată de Instituția Prefectului, un bilanț al controalelor din ultima perioadă. Astfel, pe Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pompierii argeșeni au aplicat 56 de amenzi, în valoare totală de 28.000 de lei. Au fost verificate peste 6000 de persoane și aplicate 370 de avertismente, toate pentru nepurtarea măștii de peotecție în spațiile închise.

“Sunt persoane care neagă existența virusului, care pun la îndoială măsurile de protecție. Controalele noastre au avut un rol preventiv și, în ultimă instanță, coercitiv”, a declarat șeful ISU Argeș, Bogdan Olar.
Prefectul Emanuel Soare i-a mulțumit lui Bogdan Olar pentru implicare și pentru faptul că a reușit, în această perioadă grea, să mențină capacitatea operațională a ISU Argeș.

Șeful ITM Argeș, Ion Samoilă, a fost și el prezent la conferința de presă. În perioada 1 iunie-13 iulie, angajații instituției pe care o conduce au efectuat 661 de controale și au aplicat amenzi în valoare totală de 910.000 lei. Pe Legea 55/2020 a fost sancționat administratorul unui cămin de bătrâni privat, care nu a asigurat permanența în centrul de îngrijiri.
“Avem în vedere prevenirea, îndrumarea, dar au fost și situații când am descoperit rea voință sau neglijență și au fost aplicate sancțiuni”, a declarat inspectorul-șef al ITM Argeș, Ion Samoilă.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni stând jos, text şi interior
Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi oameni în picioare, text care spune „JUNIOR NALA”