În perioada 21-22 martie a.c., are loc, la Piteşti, „Reuniunea directorilor în domeniul managementului chimicalelor”, eveniment organizat de Ministerul Mediului, în colaborare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş, Consiliul Judeţean Argeş şi cu Primăria Piteşti. Participă Bernhard Berger, oficial pe probleme de protecţia mediului din cadrul Comisiei Europene şi reprezentanţi ai ministerelor mediului din state membre UE, precum Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Marea Britanie şi România.

La deschiderea reuniunii desfăşurate sub egida Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, au fost prezenţi vicepreşedintele Senatului României, senatorul Şerban Valeca, secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului, Petre Ionel, prefectul Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Dumitru Bughiu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, vicepreşedintele Simona Brătulescu şi viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Piteşti, Sorin Apostoliceanu.

„Suntem onoraţi că judeţul nostru găzduieşte o asemenea întâlnire la nivel înalt şi sper să descoperiţi toate atuurile acestei zone deosebit de frumoase din România. Veţi cunoaşte şi gusta din produsele fabricate în Argeş, puse la dispoziţia dumneavoastră cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş. Acest eveniment va aduce în prim-plan subiecte sensibile nu numai pentru România, dar pentru întreaga planetă, cum ar fi reducerea efectelor produse de substanţele chimice asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.  Sunt convins că subiectele abordate vor contribui la dezvoltarea industriei de cercetare în domeniul managementului produselor chimice, concluziile trase aici vor furniza informaţii preţioase pentru marile companii din România, cum ar fi Automobile Dacia, sau pentru instituţiile de cercetare, în special pentru Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni.” – a declarat prefectul Emilian Dragnea.

Pe agenda oficialilor participanti se află o deplasare la Centrul Tehnic de la Titu al Group Renault şi o expoziţie de produse autohtone şi tradiţii argeşene, organizată în incinta Hotelului Ramada din Piteşti.