În data de 19 decembrie a.c., Instituţia Prefectului-Judeţul Argeş a susţinut o conferinţă de presă comună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la care au participat prefectul Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Dumitru Bughiu, inspectorul-şef Bogdan Olar şi prim adjunctul al inspectorului-şef, Alin Berevoescu.

În perioada 01.01.-30.11 a.c., ISU Argeş a fost solicitat pentru a interveni la 15137 evenimente (în medie 45/zi), din care: 4968 acţiuni situaţii de urgenţă şi 10169 acţiuni SMURD, comparativ cu perioada 01.01.-30.11.2017, când s-au înregistrat 15280 evenimente (în medie 46/zi), din care 3973 acţiuni situaţii de urgenţă şi 11307 acţiuni SMURD, în scădere cu 1 %.

Cele mai importante intervenţii au fost: accident rutier în care a fost implicată o autocisternă încărcată cu gaz lichefiat, la Drăganu; incendiu la o locuinţă din Curtea de Argeş,  construcţie tip monobloc; incendiu la două hale de producţie din Topoloveni; incendiul de vegetaţie uscată de la Arefu, în apropierea Cetăţii Poienari şi un accident rutier la Curtea de Argeş între un autorism şi un autotren, din care a rezultat 5 victime.

În acest an, ISU Argeş a primit mai multe autovehicule şi şi tehnică achiziţionată prin fonduri europene, cum ar fi: un container suport logistic al intervenţiei tip II – multirisc, un autocamion cu sistem hidraulic de încărcare-descărcare cu cîrlig pe şasiu Renault, un container suport logistic al intervenţiei tip IV- iluminat – 450 KVA, complet tabără mobilă pentru persone sinistrate/evacuate în sistem containerizat Autospeciala de intervenţii şi salvare de la înălţimea maximă de  42 m (autoscară) şi 3 ambulanţe SMURD.

Prefectul Emilian Dragnea a apreciat activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, menţionând că judeţul Argeş nu este un judeţ privat de riscuri, ci dimpotrivă, lucrătorii inspectoratului confruntându-se, de-a lungul timpului, cu toate tipurile de intervenţii şi misiuni pe care le-au dus cu succes la bun sfârşit.

Foto aici

Video aici şi aici