Cu ocazia Zilei Naţionale a României, au fost organizate în Piteşti, Mioveni, Câmpulung şi Curtea de Argeş mai multe manifestări care să marcheze această sărbătoare în An Centenar.

La Piteşti, au fost depuse coroane de flori la Poarta Eroilor şi la Monumentul Eroilor, evenimente urmate de defilarea militară şi de parada copiilor din Piaţa Vasile Milea.

Palatul Copiilor din Pitesti si Asociatia Ordessos au pregatit o coregrafie speciala, astfel ca 100 de copii imbracati in culorile drapelului national au format numarul 100, simbolul Centenarului Marii Uniri, pe platoul Pietei Vasile Milea.

Cu acest prilej, prefectul Emilian Dragnea, a citit mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă şi a transmis mulţumiri celor implicaţi în organizarea manifestărilor de 1 Decembrie.

„Ziua Naţională a României nu este doar un prilej de a privi spre trecut și de a ne onora istoria. Este, în egală măsură, un moment de reflecție prin care conceptul de unitate trebuie să reprezinte una dintre cele mai importante valori ale poporului român, un principiu care a mânat pe înaintaşii noştri în  lupta pentru integritate şi independenţă. Evenimentele organizate cu acest prilej în judeţul nostru sunt menite să onoreze faptele eroice care au condus la România zilelor noastre, o ţară modernă cu solide principii democratice.” – prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea.

In acelasi timp, o serie de manifestari au fost organizate la Leresti, Valea Mare Pravat, Dragoslavele si Dambovicioara, in cadrul carora s-au depus coroane si jerbe de flori la monumente ale eroilor, la Mausoleul de la Mateias, la care a participat subprefectul judetului Arges, Adrian Dumitru Bughiu.