Prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea, a participat luni, 10 septembrie a.c., la deschiderea anului şcolar la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre Basarab I. Celor aproximativ 500 de elevi, care au început un nou an de pregătire în cadrul acestei unităţi de învăţământ, prefectul le-a adresat un mesaj în care le-a urat succes în această etapă profesională: „Drumul pe care vi l-aţi ales, acela de a apăra simbolurile şi valorile naţionale, reprezintă o misiune foarte importantă care nu se poate duce la îndeplinire fără curaj şi patriotism. Un militar cunoaşte foarte bine şi aplică întocmai regulamentele, ca să reprezinte un model de corectitudine pentru semeni. El respectă cu sfinţenie drepturile şi libertăţile cetăţenilor… Dumneavoastră aveţi ocazia să vă dezvoltaţi deprinderea de a lucra în echipă, să fiţi buni camarazi la toate misiunile la care veţi lua parte.Urmând cursurile militare, veţi reprezenta cu cinste Armata României, conştienţi de rolul important pe care îl aveţi în apărare şi securitate. Puteţi să aduceţi un suflu nou şi să contribuiţi la crearea unei armate de elită. Tuturor celor care astăzi  începeţi Şcoala Militară, vă doresc multă sănătate şi pasiune pentru tot ceea ce întreprindeţi! Dumnezeu să vă ajute în viaţă şi în carieră!”